Antibiotice susține de 20 de ani literatura de calitate!

Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi ” a fost acordat vineri, 12 mai, în cadrul Galei desfășurată în Aula Academiei Române – Filiala Iași.
Înfiinţat acum două decenii din dorinţa redacţiei de a-i premia pe cei mai buni scriitori români şi de a oferi repere valorice cititorilor pasionaţi de literatură, acest premiu a devenit o confirmare a unei tradiții, a valorii, seriozității și consistenței.
“Este un premiu căutat la nivel național, discutat, validat atât de critică, cât și de scriitori şI cititori, a declarat Toni Hriţac, redactorul-şef al „Ziarului de Iaşi”.
Cea de-a XX-a ediție a premiilor literare, jurizată de Alexandru Călinescu, în calitate de preşedinte, Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Doris Mironescu şi Antonio Patraş, l-a desemnat câștigător pe Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru „Abraxas”, volum apărut la Editura „Polirom” .
Câștigătorul „Premiului pentru Debut”, oferit în fiecare an de către compania Antibiotice, a fost acordat ieșencei Maricica Munteanu, cercetător științific doctor la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași, pentru volumul “Gruparea de la „Viaţa românească”. O literatură a spaţiului şi comunităţii, apărut la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
„Premiile literare ZIARUL de IAŞI s-au dovedit, în timp, a fi un etalon în cadrul literaturii române. Compania Antibiotice s-a alăturat acestui proiect încă de la debutul său, în 2004, conștientă de importanța lecturii și a promovării cărților de calitate. Noi, ca o organizație înclinată spre cunoaștere și performanță, considerăm că cei mai buni profesori sunt cărţile, acei emisari generoși și de durată, care îți oferă știință dar îți înnobilează și sufletul, îți educă mintea şi te urmează oricând în viață. Antibiotice, partenerul tradiţional al evenimentului, a sprijinit în fiecare an demersul Ziarului de Iaşi, urmându-și cu consecvență sloganul companiei: „Ştiinţă şi Suflet”, a precizat reprezentantul companiei, Valentina Bîzgă.
„Cu acest premiu și cu această carte mi se confirmă faptul că mi-am ales bine vocația, cea de istoric literar. Totodată, este important pentru vizibilitatea cărții și subiectul său, care este gruparea de la Viața Românească organizată în jurul personalității lui Ibrăileanui”, a declarat câștigătoarea Premiului de Debut.
„Să ajungi la cifra 20 este, într-adevăr, remarcabil și putem face trimitere la o tradiție. Cu atât mai remarcabil mi se pare lucrul acesta într-o perioada în care totul se demolează și se reinventează. Sper să putem să păstrăm acest premiu care înseamnă ceva, pentru că atunci când vorbim de identitate, trebuie să îi dai substanță, iar substanța nu vine doar la nivel declarativ, ci de la niște lucruri pe care le lași în urmă și din capacitatea de a menține în viață astfel de proiecte”, a spus Alexandru Lăzescu.
Vezi toate noutatile ▸