Ziua portilor deschise pentru copiii angajatilor

Compania Antibiotice si-a deschis portile pentru un numar de 160 de copii ai angajatilor cu vârste cuprinse intre 5 si 14 ani si le-a oferit ocazia sa vada locul de munca al parintilor, sa le cunoasca colegii si sa „inspecteze” cu ochii lor mari si inocenti, unul din fluxurile sau laboratoarele companiei.

Pentru inceput copiii au fost invitati in sala de festivitati, unde Ioan Nani, directorul general al companiei a discutat cu copiii, le-a raspuns la intrebari si le-a prezentat in câteva cuvinte fabrica in care lucreaza parintii lor. “Anul acesta este primul an in care copiii angajatilor au putut vedea unde lucreaza parintii, cum se fac medicamentele in sectiile de productie sau ce se intâmpla intr-un laborator. Am considerat intotdeauna ca aceasta fabrica va avea un viitor atâta timp cât va stârni curiozitatea si interesul celor tineri”, a spus Ioan Nani.

Apoi, in grupuri mai mici sau mai mari, copiii au plecat spre locurile de munca ale parintilor din sectiile de productie si  laboratoare. Echipati in halate si cu capeline au putut vedea cum se fabrica injectabilele, capsulele, comprimatele si unguentele si au stat cu ochii lipiti de geamurile de sticla pentru a surprinde toate miscarile echipamentelor din sectii.

Altii au vazut ce inseamna fermentatia, atomizarea in procesul de biosinteza si au studiat Nistatina la microscop. Cei mai mici dintre participanti s-au transformat in „cercetatori chimisti” descoperind cum se omogenizeaza o crema si cum se dizolva un comprimat in laboratoarele de cercetare.

“Mi-a placut, a fost frumos. Am vazut unde lucreaza mama. Cel mai mult mi-a placut cum se fac pastilele”, a spus Alexia Penciu, 10 ani.
„Nici la ziua mea nu a fost asa de frumos. Mi-as dori sa lucrez aici” a
spus Rebeca Sacarescu, 10 ani.

La incheierea vizitei, de ziua lor, toti copiii au primit dulciuri si baloane multicolore

1 3. Parenterale 4. Cercetare

Vezi toate noutatile ▸