25 de ani de prezență pe piața de capital

Antibiotice aniversează 25 de ani de istorie la Bursa de Valori București

Vineri 15 aprilie, BVB a deschis  ședința de tranzacționare împreună cu echipa Antibiotice Iasi pentru a celebra cei 25 de ani de istorie la Bursa de Valori București.

Antibiotice (ATB), unul dintre cei mai importanți producători români de medicamente generice, aniversează 25 de ani de la listarea la Bursa de Valori București (BVB).
Acțiunile companiei se tranzacționează la Bursă începând cu 16 aprilie 1997 sub simbolul bursier ATB, la categoria Premium.
Cu o bogată istorie și experiență în producerea de medicamente, de peste 65 ani, dezvoltarea companiei este în strânsă legătură cu parcursul său la BVB.
În ceea ce privește relația cu investitorii este una dintre companiile care au obținut nota maximă 10 la indicatorul Vektor, care măsoară comunicarea cu investitorii, indicator lansat de Asociația pentru Relația cu Investitorii din România.

În cei 25 de ani de prezență la Bursă, capitalizarea companiei a crescut de peste 15 ori, ajungând în prezent la o valoare de peste 360 de milioane de lei.

„Antibiotice este o companie de referință în industria farmaceutică din România. 25 din cei 67 de ani de activitate a Antibiotice sunt în strânsă legătură cu parcursul companiei la Bursa de Valori București. Ne bucură că avem la bursă un emitent cu o istorie și experiență atât de bogate și care activează într-un domeniu de activitate vital pentru noi toți. Sectorul de sănătate din țara noastră este foarte bine reprezentat la bursă și în mod cert Antibiotice este un emitent cu un rol foarte important și care își propune să se alinieze la tendințele actuale cum ar fi implementarea criteriilor ESG. Astfel, Antibiotice este una dintre companiile listate la bursă cu performanțe deosebite în ceea ce privește raportarea ESG, aspect demonstrat de scorul ESG primit în cadrul proiectului lansat de BVB la începutul acestui an. Felicit întreagă echipă Antibiotice pentru toate reușitele de până acum și le urez mult succes în tot ceea ce vor realiza de acum înainte”, a declarat Adrian Tănase”, CEO Bursa de Valori București.

Antibiotice este o companie cu o istorie bogată și experiență de 67 de ani în producerea de medicamente a cărei dezvoltare este în strânsă legătură cu parcursul său la bursă.

Listarea Antibiotice la Bursa de Valori București a fost un lucru extraordinar pentru că a însemnat Viață pentru Antibiotice.

“Antibiotice este cel mai mare producător local de medicamente cu capital românesc cu o istorie impresionantă de 67 de ani. De 25 de ani, parcursul nostru este legat de prezența pe bursa locală. Pot spune cu certitudine că Bursa de Valori București a fost un precursor al creșterii transparenței și predictibilității companiei Antibiotice. Astăzi, când discutăm despre cei 25 de ani pe piața de capital ai companiei Antibiotice, putem spune că a fost o etapă absolut necesară și un succes. Ca și până acum, ne propunem să fim ingenioși și să ne adaptăm la cerințele consumatorilor noștri finali dar și la cele ale investitorilor și partenerilor noștri de pe piața de capital. Maturitatea echipei, ghidarea activităților după planuri manageriale sustenabile și respectarea strictă a procedurilor de operare reprezintă garanția dezvoltării noastre durabile”, a declarat Ioan Nani, Director General Antibiotice.

Compania Antibiotice Iași a fost listată încă din primul an în prima și cea mai importantă categorie – Categoria I, acum categoria Premium.

„Îmi aduc aminte de momentul 16 aprilie 1997 când au avut loc primele tranzacții cu acțiunile ATB. Antibiotice este una dintre primele societăți care s-au listat la BVB. Este vorba de continuitate şi de performanţă românească, pentru că aveți cercetare proprie, aveți un portofoliu de peste 150 de medicamente din 11 clase terapeutice. De asemenea, compania este lider mondial la producția de nistatină, ceea ce este un lucru extraordinar”, a declarat Ileana Botez în deschiderea zilei de tranzacționare de la Bursa de Valori București, zi în care Antibiotice a aniversat 25 de ani de activitate pe piața de capital.
În cei 25 de ani la BVB, au fost realizate peste 13.000 de tranzacții cu acțiunile societății, au fost tranzacționate 900 de milioane de acțiuni, cu o valoare de 595 milioane de lei. Capitalizarea a crescut de peste 15 ori, fiind de peste 360 de milioane lei (363 milioane lei la prețul de referință de joi, 14 aprilie)”, a declarat Directorului Departamentului Listare Bursa de Valori București, Ileana Botez.

25 de ani care pentru noi au însemnat o dezvoltare transparentă.

„De 25 de ani am devenit mult mai performanţi şi mult mai transparenţi în a comunica cu acţionarii societăţii noastre. Am devenit mult mai atenţi în modul nostru de organizare şi de implementare a tuturor politicilor şi strategiilor de dezvoltare. (…) Ne-am diversificat gama de produse, am devenit mai buni în piaţă, atât în piaţa românească, dar şi în cea internaţională. Dar, pe lângă această creştere a veniturilor, am devenit performanţi în a aplica rate de creştere de la perioadă la perioadă, astfel încât suntem în postura de a spune că planul nostru de dezvoltare până în 2030 va duce la o dublare a cifrei de afaceri actuale, la o rată de rentabilitate de trei ori mai mare, care se bazează pe planul coerent de managementul costurilor, pe o politică de măsuri manageriale care presupun o creştere a vânzărilor într-o marjă echilibrată între produsele cu prescripţie medicală şi cele fără prescripţie medicală, astfel încât să putem diminua sau să minimizăm efectele taxei clawback, care ne aduce o cheltuială suplimentară şi un cost care afectează marja de profitabilitate. Concomitent cu măsurile manageriale, avem în plan măsuri organizatorice, astfel încât să putem reorganiza activităţi pentru a avea cheltuieli fixe din ce în ce mai mici raportat la cheltuiala variabilă şi la venit”, a spus Paula Coman.

„De doi ani de zile, de când am fundamentat planul de invesiţii, în afară de folosirea surselor proprii, ne-am gândit la toate variantele de finanţare posibile, pentru a fi cât mai eficienţi. Ne-am gândit şi la varianta emisiunii de obligaţiuni, dar deocamdată nu am mers mai departe cu propunerea către acţionari. Este un proiect, pe hârtie, împreună cu toate celelalte variante de finanţare, atât din PNRR cât şi din sursele Ministerului Finanţelor, din sistemul bancar şi surse proprii. Toate variantele sunt pe masă în acest moment şi urmează să vedem pe care le vom accesa, în funcţie de oportunităţi. Conform directorului economic al societăţii, cele mai mari beneficii pe care Antibiotice le-a avut de lungul timpului în calitatea de companie listată sunt legate de creşterea transparenţei şi eficientizarea operaţiunilor, afirma Paula Coman.

„Cel mai mare beneficiu pe care ni l-a adus faptul că suntem o companie listată este că am devenit mai organizaţi, mai transparenţi, mai eficienţi, mai responsabili şi mai riguroşi cu noi înşine. Asta ne-a făcut ca, timp de 25 de ani, să fim foarte atenţi la toate previziunile noastre, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere social, uman şi al mediului (…) toate lucrurile pe care ni le-am propus, să le realizăm aproape de 100%”, a spus Directorul Executiv Economic al Antibiotice, Paula Coman.

Pentru susţinerea planului de dezvolare, producătorul de medicamente ia în calcul toate sursele disponibile de finanţare, inclusiv o emisiune de obligaţiuni, spune Paula Coman, Directorul Executiv Economic al Antibiotice .

Am fost printre primele firme care s-au conectat la piața de capital și de atunci compania a continuat să se dezvolte, ajungând astăzi o companie consolidată, de încredere, cu obiective ambițioase.

 „Afacerile noastre internaţionale sunt cam peste tot în lume.

„Vom continua sa dezvoltam portofoliul de medicamente pentru a fi accesibili atât pacienților din România cât și din pietele internationale, cu game cat mai variate de produse. Fructificăm portofoliul de antiinfecțiosase, atât în spitalele din România cât și din teritoriile Atb din afara țării. Ne diversificam oferta noastră de medicamente cu prescripție – pe zona dermatologică, cardiovasculară, tract digestiv și alte boli cronice – precum și pe componenta medicamentelor fără prescripție – sănătatea femeii, quality life, sătătatea familiei si un concept nou – „Derma a+” – care se va lansa în acest an. Prin internaționalizarea afacerii ne dorim ca businessul să ajungă să reprezinte peste 50% în zona de export.  Afacerile noastre internaţionale sunt cam peste tot în lume. Continuăm să fructificăm componenta core-business de antiinfecțioase injectabile pe piața din Statele Unite și Marea Britanie si ne consolidăm poziția de lider la produsul Nistatina – substanța activă – comercializată acum în peste 70 de țări „, a declarat Ovidiu Băţaga, Directorul Executiv de Marketing şi Vânzări Antibiotice.

Într-adevăr, vedeam un anumit potenţial în zona Ucrainei, cu o anumită etapizare pentru lansarea unui portofoliu. Ne-am repliat în urma evenimentelor care au loc acum acolo. Situaţia din Ucraina nu ne afectează cifrele şi bugetele pe care le consolidăm an de an. Suntem atenţi la evoluţia evenimentelor, suntem în permanenţă în legătură cu personalul pe care-l avem acolo, pentru că avem un office deschis în Ucraina şi încercăm să stăpânim situaţia în primul rând din punct de vedere uman şi apoi din punctul de vedere la business-ului”, a declarat Ovidiu Băţaga, Directorul Executiv de Marketing şi Vânzări, cu ocazia evenimentului ce a marcat 25 de ani de la listarea societăţii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Antibiotice are un plan de dezvoltare prin care ţinteşte dublarea cifrei de afaceri şi creşterea profitabilităţii în perspectiva anilor 2028. Pentru realizarea acestor obiective compania investeşte în două direcţii importante: investiţii pentru dezvoltarea strategică şi inves­tiţii pentru consolidarea afacerii.

„În Planul Operațional de Dezvoltare Strategică a Companiei, sunt prevăzute mai multe serii de investiții care pot fi finantate din surse proprii, din PNNR sau prin programe sustinute de guvernul României. Acestea se referă la investiții în reziliență (energie verde), optimizarea proceselor tehnologice (digitalizarea fluxurilor de producție si a elementor de management) si dezvoltarea de noi site-uri de productie. Componenta de cercetare proprie si de transfer tehnologic este de asemenea foarte importanta in dezvoltarea companiei, având deja in derulare parteneriate cu mediul academic si cu institute de cercetare, a spus Sebastian Costea, Manager Proiecte Strategice Antibiotice.

Înființată în anul 1955 la Iași, compania Antibiotice este acum, la 67 de ani de la înființare, unul dintre cei mai importanți producători români de medicamente generice, ce are ca misiune fabricarea de produse farmaceutice sigure, eficiente și de calitate pentru a oferi pacienților speranța unei vieți sănătoase. Din 1955, când a produs la scară industrială primul antibiotic din România – substanța activă Penicilina, compania Antibiotice și-a dezvoltat platforma de producție, astfel că în prezent deține cea mai complexă structură de fabricație din România, cu 8 fluxuri de producție distincte, dintre care unul, unic în țară, este destinat obținerii de substanțe active prin procese de biosinteză. De-a lungul timpului, prin cercetare proprie, Antibiotice a produs o gamă diversificată de medicamente generice, ajungând la un portofoliu de peste 150 de medicamente finite din 11 clase terapeutice (antiinfecțioase, cardiovasculare, dermatologice, digestive, sistem nervos central etc.).

Antibiotice are o prezență globală activă și exportă produsele sale pe toate continentele, reușind să facă medicamentele valoroase mai accesibile pacienților, atât din România, cât și din peste 70 de țări ale lumii.
Vezi toate noutatile ▸