Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

24 martie este Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, zi marcată la nivel global prin acțiuni ce au drept scop atragerea atenției opiniei publice asupra pericolului real pe care îl reprezintă tuberculoza, mai ales în context post pandemic, într-o perioadă de conflicte armate și de instabilitate economică.

Mesajul pe care Organizația Mondială a Sănătății îl propune pentru acest an este unul mobilizator, optimist: “Da! Putem învinge tuberculoza!”, tocmai pentru că raportul pentru tuberculoză pentru anul 2022 al aceluiași organism arată că, la nivel mondial, rata mortalității și incidența bolii au crescut în ultimii doi ani, îndepărtând lumea medicală de scopul propus, acela de a aduce frecvența tuberculozei în lume la valori minime.

Compania Antibiotice, în calitate de partener strategic al Ministerului Sănătății în furnizarea de medicamente antituberculoase, cu un portofoliu complet de medicamente de primă linie (esențiale) și de linia a doua pentru tratarea acestei boli, sprijină inițiativa Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași de a organiza diverse activități menite să transmită informații despre tuberculoză în rândul populației județului Iași.

Printre activitățile legate de Ziua Mondială a Tuberculozei, organizate de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iasi, alături de DSP Iași, cu sprijinul UMF Grigore T.Popa, al Consiliului Județean Iași, al Primăriei Municipiului Iași și al companiei Antibiotice, enumerăm: organizarea unei întâlniri de informare și instruire cu asistenții medicali comunitari din județul Iași, desfășurarea unor activități de informare și de educație sanitară în școli și grădinițe, Conferința de presă cu tematica ”Da! Vom invinge tuberculoza!”, dar și rularea unor mesaje pe tema tuberculozei în mijloacele de transport în comun și pe site-ul Spitalului clinic de pneumoftiziologie Iasi sau pe pagina de Facebook a Dispensarului TBC.

Totodată, pentru a marca această zi, compania Antibiotice a iluminat complexul statuar din fața fabricii în culoarea roșie, simbolul luptei împotriva tuberculozei. Clădirile Universității de Medicină și Farmacie Grigore T.Popa și a Primăriei Municipiului Iași vor fi, de asemenea, illuminate simbolic în roșu.

Vezi toate noutatile ▸