Rolul industriei de medicamente românești în administrarea sănătății publice în această perioadă

Invitat în cadrul video-conferinței „Sănătate şi Farma – Reacţia medicală la agresiunea pandemică”, Ioan Nani, director general al Antibiotice, a vorbit despre cum s-a adaptat și cum a susținut compania Antibiotice efortul național anti-COVID19.

Principii ca responsabilitatea și solidaritatea au fost de departe principalele atuuri percepute în mijlocul acestui fenomen deosebit ce se derulează, în România și în lume, de mai bine de trei luni.

Strategia de dezvoltate a industriei farma

Este absolut obligatoriu ca în strategia viitoare de dezvoltare a României, ca țară UE, să fie pusă pe primul plan o strategie de dezvoltare a industriei farmaceutice locale. Se pune problema astăzi, pentru prima oară după terminarea celui de al doilea Război Mondial, ca fiecare țară sa fie capabila ca, în anumite momente de criză, să se bazeze pe resursele proprii.

Antibiotice a câștigat inimile românilor

La începutul crizei, lunile martie-aprilie, Antibiotice a reușit cu succes să contribuie la aprovizionarea tuturor spitalelor cu medicamente asociative pentru tratamentul COVID-19 si cu medicamente antiinfecțioase betalactamice, cefalosporine și carbapeneme, pentru pacienții cu afecțiuni asociate.

Am redat încrederea românilor reușind să venim într-un termen extrem de scurt cu unele medicamente prezente în tratamentele din toate protocoalele OMS. In termen de doua săptămâni le-am produs si le-am trimis, prin distribuitori, la toate spitalele care au tratat pacienții cu COVID 19

Adaptarea companiei la situația de criză

Industria farmaceutica s-a adaptat situației de criză așa cum s-au adaptat și oamenii de peste tot din lume,, impunând măsuri din cele mai restrictive. La Antibiotice s-a vizat în primul rând protecția angajaților companiei. Fără ei, eforturile de a fi folositori ar fi fost inutile.
Faptul ca lucrăm cu stocuri de siguranță la 45, 90 de zile la anumite medicamente, a fost de fapt o măsură salvatoare.

Nevoia de accesibilitate la medicamente

Daca vrem să avem în perspectivă, o strategie națională de sănătate, nu o sa putem fără sa avem o industrie farmaceutică locală dezvoltată. Industriei naționale ar trebui să i se acorde o atenție mai mare prin facilitați acordate investitorilor care au puterea să dezvolte mai multa producție locală.

Mândri de menirea noastră

Antibiotice este o companie care împlinește 65 de ani de traditie și continuitate în teritoriul românesc. Trebuie să fim mândrii cu toții că reușim mereu să aducem un aport important la această activitate de serviciu public, prin prezenta noastră acolo unde este nevoie.

În acest sens am informat, încă din primele două săptămâni ale perioadei de urgență, că am reluat producția pentru Paracetamol si Novocalmin.

Dacă vom îndrăzni să privim mai atent la ce putem face noi în această țară, vom putea fi mai prezenți în actul medical și contribui la întărirea încrederii oamenilor în produsul românesc. De aceea e nevoie de o legislație mai clară în legătură cu prețurile, iar despre taxa clawback putem spune că este o măsură anti-socială.

Colaborarea cu autoritățile statului

Noi, la Antibiotice, am găsit mereu sinergia necesară pentru a colabora cu autoritățile, prin organisme interne și internaționale, care participă la conceptul de sănătate publică.
Am reușit cu eforturi mari, uneori la nivel guvernamental, să facem ca prezența noastră să nu fie întreruptă în Asia de Sud Est, Vietnam, care au primit de la noi, la timp, medicamentele pentru tratamentul asociativ.

Produsele noastre la export

In perioada ultimelor trei luni compania si-a onorat toate comenzile in tara dar si cele de la export. O bună parte din produsele noastre au mers spre Marea Britanie, principalul nostru consumator de medicamente antiinifecțioase injectabile, la fel ca Statele Unite. unde nevoie a fost acută.

Ce urmează

Ne așteptăm ca în perioada următoare să fie încă nevoie de o atenție deosebită legată de conviețuirea cu acest virus, să învățăm să trăim cu el, sa ne reluăm activitățile pașnice, să revenim în societate, să ne vedem de viață în mod firesc. Pentru că până la brevetarea unui vaccin și punerea sa pe piață va mai trece ceva timp.

Vă garantez că atâta timp cât în România vor exista societăți, companii, producători precum este și Antibiotice, mai avem o șansă să credem într-o Strategie Națională de Sănătate,
a conluzionat Ioan Nani, directorul general Antibiotice în încheierea intervenției sale din cadrul video-conferinței organizată de ziarul BURSA.

Înregistrarea integrală o puteți viziona aici

 

Vezi toate noutatile ▸