Antibiotice a primit Premiul National al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei

La cea de a XVII-a editie a Topului national al firmelor, alcatuit in fiecare an de Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), Antibiotice a primit pentru performantele economice obtinute in 2009, locul I si Premiul National (domeniul – industrie, clasa de marime – intreprinderi foarte mari, grupa de activitati – fabricarea produselor si preparatelor farmaceutice).

De asemenea, Antibiotice a ocupat locul I si in Topul firmelor iesene, primind si Diploma de Excelenta pentru meritul de a se fi situat trei ani consecutiv pe podiumul clasamentului firmelor iesene.

In alcatuirea topului se compara companiile cu aceleasi caracteristici, care indeplinesc simultan mai multe conditii. Indicatorii de ierarhizare sunt cifra de afaceri neta, profitul brut din exploatare, rata profitului, eficienta utilizarii capitalului. Datele financiare ale companiilor ce indeplinesc conditiile de participare la topurile judetene sunt procesate la nivel national de cele 42 de Camere de Comert si Industrie judetene.In fiecare an (intre 2005 si 2010) Antibiotice a obtinut locul I in Topul firmelor iesene si a primit patru diplome de excelenta pentru meritul de a se fi clasat pe locul I, timp de trei ani consecutiv. De asemenea, Antibiotice este prezenta in fiecare an in Topul national al firmelor.

Vezi toate noutatile ▸