Antibiotice a fost din nou Moș Crăciun!

Copii din familii cu situații materiale dificile din zona de nord-est a Moldovei l-au înâlnit în această săptămână pe Moș Crăciun.
Unii dintre ei pentru prima oară.
În scrisorile trimise de micuți, Moșul a găsit gânduri pure sau răscolitoare, poezii stângace sau povești fermecătoare, dar din toate a fost impresionat de dorințele lor cele mai simple: dulciuri, jucării, haine și încălțări, ghiozdane pentru școală, cărți sau creioane colorate.
Scrisorile au ajuns la câțiva „spiriduși”, angajați ai Antibiotice care au avut reușit să le îndeplinească fiecare dorință.
Nimic din această dovadă de bunătate nu ar fi fost posibilă fără inimoșii noștri colegi, care, cu sufletul deschis și mărinimie, le-au îndeplinit fiecare vis așternut în ale lor scrisori, de la cele mai îndrăznețe până la cele mai nevinovate.
Pe 17 și 18 decembrie 2020, Fundația ”Antibiotice – Știință și suflet” a împărțit cadouri pentru 78 de copii din familii nevoiașe, cu vârste cuprinse între câteva luni și 15 ani, cu posibilități materiale reduse, din județele Iași și Neamț.
Dacă în anii trecuți copiii cântau colinde și recitau poezii și, așezați cuminți în jurul bradului îmbodobit special pentru ei, primeau cadourile chiar de la Moș Crăciun, în acest an regulile de protecție pe timp de pandemie au avut prioritate. Moșul, alături de Spiridușii săi, au încărcat sănia cu darurile mult așteptate și au colindat, din casă în casă, împărțindu-le copiiilor din satele Dumbrava, Rădeni, Valea Arini, Timișești, Drehuța, Munteni, Belcești, Dumești, Cucuteni și Dancu.
“De opt ani deja, a devenit o tradiție ca, în preajma sărbătorilor de Crăciun, colegii noștri să devină spiriduși ai Moșului, în cadrul campaniei „Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!” derulată de fundație. Marea familie Antibiotice a reușit să aducă un dram de bucurie pentru copiii mai puțin norocoși, din familii numeroase, transformâdu-le dorințele într-o frumoasă surpriză de Crăciun. Mulţumim pe această cale și colaboratorilor din cadrul Departamentului Pro Vita”, a declarat Ioana Tode, preşedinte al Fundaţiei „Antibiotice -Ştiinţă şi suflet” Antibiotice Iași.
Multumim tuturor și fiecăruia dintre voluntarii transformați în spiriduși, că au reușit, și în acest an dificil, să-i facă fericiți pe toți copiii care i-au scris Moșului și să trăiască, alături de părinții lor, Magia Crăciunului 🎉
Moșul vă iubește și vă mulțumește!
Imagini video puteti urmari aici
Vezi toate noutatile ▸