100 de angajati Antibiotice au exersat manevre de prim ajutor

Pentru al doilea an consecutiv Antibiotice a organizat, cu prilejul Zilei Mondiale a Repornirii Inimii, cursuri de prim ajutor pentru angajații săi.

Astfel, în cadrul campaniei „Fiecare dintre noi poate salva o viață!”, în zilele de 16 și 17 octombrie, 100 angajați din diverse departamente ale companiei au fost informați teoretic și au exersat practic cum să salveze o viață.
Această acțiune a fost realizată în incinta Antibiotice în parteneriat cu Unitatea de Primire Urgențe a SMURD Iași și disciplina Medicină de Urgență din cadrul UMF „Gr. T. Popa” Iași.

“Cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării ne bucurăm că am colaborat cu societatea Antibiotice în vederea cunoașteii, de către angajați, a manevrelor de prim ajutor  extrem de importante în situația unei persoane aflată în stop cardiorespirator. Este o colaborare aflată la cea de-a doua manifestare și am găsit toată deschiderea pentru a continua acest parteneriat pe termen lung, astfel încât un numar cât mai mare de angajați ai societății să poată beneficia de cunoștințele necesare aplicării manevrelor de prim ajutor.

De asemenea, mulțumim companiei Antibiotice pentru sprijinul acordat în acțiunea de popularizare a manevrelor de resuscitare, adresată publicului larg din Iași, din 16 octombrie în fața Palatului Culturii”, a declarat șef lucrări dr. Ovidiu Popa, medic primar, medicină de urgență SMURD Iași.

În cadrul evenimentului, angajații au învățat despre importanța acordării corecte a măsurilor de prim ajutor exersând, sub supervizarea a patru medici SMURD, acreditați de Consiliul European de Resuscitare, manevre de resuscitare cardio-respiratorie cât și manevra Heimlich (manevră de dezobstrucție a căilor respiratorii superioare de obiecte străine).

“Cred că e foarte important pentru fiecare om să cunoască tehnicile de resuscitare, atât pentru el, pentru familia lui și oamenii din colectivitate. Particip pentru a doua oară la acest curs, iar informațiile mi s-au părut la fel de utile și bune de știut. Și apoi, noi fabricăm medicamente salvatoare de vieți, cum am putea să nu cunoaștem manevrele de resuscitare, salvatoare de vieți?!”, a declarat farm. Iolanda Toma, angajat al Antibiotice.

Campania „Fiecare dintre noi poate salva o viață!”, a fost premiată în cadrul Galei “Romanian CSR Adwards”, la categoria „Susținerea angajaților” și promovează comportamentul responsabil și spiritul de întrajutorare în rândul angajaților Antibiotice care vor fi astfel pregătiți să intervină salvator, în sprijinul celor a căror viață este în pericol.

„ Această campanie face parte dintr-un amplu program „Trăim sănătos într-o companie sănătoasă” pe care Antibiotice îl dezvoltă pentru angajații săi. Ne dorim ca salariații noștri să lucreze într-un mediu de lucru sănătos, stimulativ și să se dezvolte profesional și personal aici, astfel încât noi să beneficiem de cei mai buni specialiști, iar angajații noștri de o companie pentru care merită să lucrezi”, a declarat Ioan Nani, director general al Antibiotice.

Vezi toate noutatile ▸