Compania Antibiotice – premiul la Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (CST Index) 2025

Compania Antibiotice a fost recunoscută ieri, în cadrul ediției aniversare de 10 ani a Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (CST Index) 2025, cel mai important clasament național dedicat evaluării performanței companiilor în domeniul sustenabilității și transparenței corporative.

În urma procesului de evaluare, Antibiotice a obținut Gold Level, al treilea cel mai mare scor din clasament, cu 93 de puncte din 100. Rezultatul reflectă o performanță solidă, coerentă și constantă în raport cu criteriile analizate și confirmă poziționarea companiei în topul organizațiilor din România în ceea ce privește practicile de sustenabilitate și transparență.

Această recunoaștere validează angajamentul continuu al companiei față de dezvoltarea durabilă, integrarea principiilor ESG în strategia de business și consolidarea unui model de guvernanță responsabil, orientat către impact pe termen lung.

Romania CST Index se bazează pe o metodologie riguroasă, aliniată la standarde internaționale, și evaluează rapoartele de sustenabilitate ale companiilor pe baza unui scorecard complex. Analiza vizează atât strategiile și obiectivele de sustenabilitate asumate, cât și modul în care acestea se reflectă în impacturile economice, de mediu și sociale generate.

Ediția din acest an a analizat 11 categorii, 99 de indicatori (cu 14 mai mulți față de ediția anterioară) și 243 de data points, comparativ cu 229 în anul precedent. Structura evaluării include, printre altele, guvernanța sustenabilității, politica de diversitate, impactul economic, schimbările climatice și energie, guvernanța de mediu, drepturile omului și politica anticorupție, angajatorul responsabil, responsabilitatea produselor și marketingului, investițiile în comunități, lanțul valoric și impactul și aspectele materiale – DMA (Disclosure on Management Approach).

Performanța obținută în 2025 se înscrie într-un parcurs constant de recunoaștere a eforturilor companiei în domeniul sustenabilității. Astfel, rapoartele de sustenabilitate ale Antibiotice au fost evaluate cu Gold Level și în anii 2023 și 2024: în 2024, compania a obținut 93 de puncte din 100, clasându-se pe locul IV la nivel național, iar în 2023 a înregistrat un scor de 90 de puncte din 100.

Vezi toate noutatile ▸
Prezentarea generala a confidentialitatii

Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dvs. si efectueaza functii cum ar fi recunoasterea dvs. atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ajutand echipa noastra sa inteleaga ce sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si mai utile.

Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor navigand in filele din stanga.