70 de ani de parteneriat cu medicina românească: evenimente medicale la Iași și Constanța
Antibiotice a reunit pe 12 iunie 2025 peste 400 de profesioniști din domeniul sănătății, în cadrul a două evenimente interdisciplinare de excepție ce s-au desfășurat simultan la Iași și Constanța. Sub umbrela unei viziuni comune, perspectivele medicale din multiple specialități s-au completat reciproc, conturând o imagine de ansamblu în cadrul simpozioanelor interdisciplinare „Realități și provocări actuale în practica medicală. Abordări terapeutice eficiente pentru sănătatea pacientului”.
Evenimentele fac parte dintr-o serie de întâlniri dedicate unui moment de referință în istoria companiei: 70 de ani de activitate, 70 de ani de parteneriat cu lumea medicală. De la primul gram de penicilină produs în sud-estul Europei, Antibiotice a crescut constant, construind un portofoliu extins, care răspunde nevoilor terapeutice din multiple arii medicale. Evoluând constant alături de profesioniștii în sănătate, Antibiotice a oferit nu doar soluții medicale, ci și surse de inspirație prin dialog științific, învățare continuă și colaborare.
În centrul discuțiilor s-au aflat teme actuale, ce vizează nevoi reale ale pacientului, pentru care Antibiotice dezvoltă, de 70 de ani, soluții terapeutice sigure și eficiente:
- patologiile infecțioase – strategii moderne de tratament
- durerea faringiană – de la evaluare la soluție terapeutică
- confortul gastrointestinal – opțiuni terapeutice validate științific
- bolile cardiovasculare – abordare integrativă, de la prevenție la tratament
- sănătatea femeii la menopauză – între provocări și soluții personalizate
- dermatologia actuală – combinații eficiente cu corticosteroizi topici și emolienți
- stima de sine – resursa invizibilă în relațiile profesionale și personale
Evenimentele de la Iași și Constanța au fost despre interdisciplinaritate aplicată, despre știință transpusă în practică și despre oameni care dezvoltă și împărtășesc împreună o medicină mai aproape de pacient.