Mesajul Directorului General, Ioan Nani

Urmărindu-și destinul, compania noastră a evoluat de la un producător cu tradiție în fabricarea de substanțe active la o companie modernă și competitivă de produse generice care continuă să aibă ca misiune transformarea medicamentelor valoroase într-un mijloc mai accesibil de îngrijire pentru pacienți, medici și farmaciști.

Spiritul hipocratic ce îndrumă practica medicinei și farmaciei ne ghidează și nouă acțiunile. Pentru a oferi milioanelor de pacienți români și din alte țări ale lumii alternative noi și accesibile la însănătoșire, continuăm să dezvoltăm clasa medicamentelor antiinfecțioase pentru care suntem recunoscuți, precum și arii terapeutice adresate afecțiunilor cardiovasculare, sistemului nervos central, tractului digestiv, cât și cele pentru profilaxia unor boli sau destinate creșterii calității vieții.

Credem că un medicament valoros nu este neapărat unul scump, ci unul pe care oamenii și-l pot permite și care ne aduce un câștig rezonabil ce ne permite să țintim performanța, investind continuu în oameni, tehnologie și parteneriate alese cu exigență.

Astăzi deținem locul patru în rândul producătorilor de medicamente generice din România și suntem lideri la nivel mondial în fabricația nistatinei, substanță activă. Sunt două dimensiuni care vorbesc de la sine despre evoluția și transformarea continuă pe care am parcurs-o de-a lungul deceniilor, având recunoașterea reciprocă a rostului și valorii noastre, care ne leagă unii de alții și ne oferă putința de a depăși limitele și obstacolele, privind cu îndrăzneală spre viitor.

Vom continua să mergem pe drumul pe care ni l-am ales, prețuind eficiența, cunoașterea și spiritul de cooperare, care ne permit să fim orientați către nevoile mereu în schimbare ale clienților și consumatorilor noștri.

Vom continua să oferim alternative noi și accesibile la însănătoșire pentru pacienții noștri și specialiștii în domeniul sănătății pentru că simbolul a+ pe care l-am ales ne îndeamnă la mai mult și mai bine, pentru noi, și pentru consumatorii noștri.