Antibiotice produce pulberi pentru suspensii injectabile si unguente pentru uz veterinar

Compania noastra detine un portofoliu de produse medicinale veterinare sub forma de pulbere pentru suspensie injectabila si unguente, autorizate pentru comercializare de catre Institutul pentru Controlul Produselor Biologice si a Medicamentelor de uz Veterinar din Romania.

In activitatea de promovare, Antibiotice colaboreaza cu specialisti din Directia Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Iasi, din clinici veterinare si laboratoare specializate din zona Iasului.

Calitatea medicamentelor de uz veterinar este demonstrata de certificatul privind conformitatea cu buna practica de fabricatie (GMP) acordat de Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, reinnoit in anul 2015.

Monitorizarea sigurantei si eficacitatii produselor medicinale veterinare din portofoliu se desfasoara in mod continuu si consta in colectarea, evaluarea si raportarea catre autoritatile competente, a informatiilor privind eventualele reactii adverse. In cadrul activitatii de farmacovigilenta, raportul risc/beneficiu al utilizarii produselor in practica veterinara este evaluat permanent.

Pentru mai multe informatii sau pentru a raporta o reactie adversa suspectata, va rugam sa ne contactati aici.