Ziua Porților Deschise la Antibiotice

Antibiotice foloseste resursele responsabil, respecta cele mai înalte standarde de calitate pentru fabricarea medicamentelor și pentru protejarea mediului înconjurător.

Responsabilitatea față de mediu este o preocupare constantă a societății Antibiotice și în acest sens și-a deschis porțile pentru a facilita un dialog între companie și comunitățile din vecinătatea sa privind aspecte legate de mediu.

Astfel, în data de 17 iulie 2018, în colaborare cu Primăria Valea Lupului, Antibiotice a organizat Ziua Porților Deschise pentru locuitorii acestei comunități.

In cadrul acțiunii, participanților li s-au prezentat de către specialiștii companiei, modul în care Antibiotice protejează mediul înconjurător și au avut posibilitatea să cunoască investițiile peste 5 milioane de euro realizate în ultimii ani în tehnologii de fabricație moderne în vederea protejării mediului:

  • Stația de epurare a apelor uzate industrial a companiei care transformă apele uzate tehnologic provenite din secțiile de producție în ape preepurate, fără miros și care nu conțin substanțe dăunătoare mediului înconjurător, acestea fiind apoi transportate către stația de epurare a orașului.

  • Instalația de incinerare deșeuri – depozitarea, reciclarea și incinerarea în condiții de minim impact asupra mediului a deșeurilor rezultate din activitatea companiei;

Prin astfel de acțiuni Antibiotice își propune să transmită comunității, prin puterea exemplului, responsabilitatea față de mediul înconjurător.

Vezi toate noutatile ▸