Vanzarile Antibiotice au crescut cu 6% in semestrul I, iar profitul brut cu 19%

Conform rezultatelor financiare valoarea veniturilor din vanzari inregistrata in primul semestru de Antibiotice SA, a fost de 149,78 milioane lei, in creştere cu 6% fata de perioada similara a anului 2013.

De asemenea, profitul brut aferent semestrului I, 2014 a inregistrat o evolutie pozitiva, atingand valoarea de 21,87 milioane lei, cu 19 procente mai mare in raport cu profitul brut aferent primului semestru al anului 2013, cand acesta s-a situat la nivelul de 18,44 milioane lei.
„Am implementat strategia şi politicile definite prin planul de afaceri pentru anii 2012 -2016, astfel ca rezultatele bune obtinute de Antibiotice in primul semestru al acestui an, s-au datorat atat politicii de a-şi extinde portofoliul, dar şi orientarii spre pietele externe, unde gradul de rentabilitate este in creştere”, a declarat Ioan Nani, directorul general al Antibiotice SA.

Antibiotice şi-a consolidat in primele 6 luni pozitia de principal producator de medicamente antiinfectioase de uz sistemic (Eficef®, Amoxiplus®, Ampiplus®, Colistina Antibiotice®) insa, un aport important la cifra de afaceri au avut-o şi produsele din clasele Preparate Dermatologice, +27% (Ekarzin®, Sal-Ekarzin®, Clo-Ekarzin®, Nidoflor®, Cutaden® Bebe), Tract Digestiv şi Metabolism, +24.1% (Piafen®, Spaverin®, Equilibra®) şi Sistem  Musculo-Scheletic, +8,6% (Ibufen® cpr., Aceclofen® sup., Clafen® gel, Saliform® Forte).

Vanzari pe segmentul hospital mai mari cu 10%
Primul semestru s-a incheiat cu vanzari hospital mai mari cu 10% fata de sememstrul I 2013. Orientarea structurii de vanzare catre medicamente valoroase terapeutic din portofoliul companiei, combinata cu politici eficiente de promovare şi vanzare precum şi caştigarea de noi clienti din segmentul hospital privat, a determinat creşterea prezentei medicamentelor marca Antibiotice in spitale.

Creştere cu 7% a vanzarilor la export
Veniturile din vanzarile de pe pietele externe in primul semestru al anului 2014 au fost de 46,8 milioane lei, in creştere cu 7% fata de anul 2013 cand a fost realizata o valoare de 43,7 milioane lei. Aceste rezultate s-au obtinut din valorificarea substantei active Nistatina (51%) şi a celor 70 de produse finite inregistrate la export (49%).

Vanzari cu 15% mai mari la Nistatina, produs pentru care Antibiotice este lider mondial
In ceea ce priveşte exportul de Nistatina, strategia companiei a vizat consolidarea şi mentinerea pozitiei de lider mondial. Astfel, cantitatea de Nistatina vanduta in semestrul I  2014 a crescut cu 15% fata de anul precedent, principalele piete in creştere fiind Asia şi Africa.
Principalele proiecte noi pentru aceasta substanta activa, vizeaza realizarea procesului de autorizare de catre primii 3 utilizatori finali ai acestui produs, din piata SUA. Finalizarea acestor proiecte va determina o creştere a vanzarilor pentru Nistatina, pe piata SUA, de peste 1,5 milioane USD/an.

Noi parteneriate pentru livrarea de produse finite
Strategia de marketing pentru produsele finite vizeaza creşterea prezentei Antibiotice pe pietele reglementate. Astfel, in primul semestru al anului 2014, au fost negociate conditiile comerciale cu cea mai importanta companie din domeniul produselor generice injectabile din SUA, pentru comercializarea a doua produse. Antibiotice deruleaza in prezent, pe baza autorizarii FDA, relatii comerciale cu inca doi mari distribuitori din piata SUA.

Totodata, Antibiotice a negociat şi demarat noi colaborari pentru accesul de produse injectabile, comprimate şi forme semisolide (unguente, creme, geluri şi supozitoare) pe pietele europene (Franta, Polonia, Cehia etc.). In aceste conditii se estimeaza ca exporturile pe pietele Uniunii Europene vor creşte semnificativ in valoarea cifrei de afaceri la export pe termen mediu şi lung.
Pe langa aceste proiecte noi, initiate in primul semestru al anului 2014, Antibiotice are in curs de negociere contracte comerciale pentru accesul de produse finite pe noi piete de desfacere din Asia Centrala, Africa de Sud, Africa Sud Sahariana (Etiopia, Angola).

Principalele destinatii ale produsele Antibiotice in functie de aportul la cifra de afaceri au fost: Europa (Franta, Ungaria, Germania), Statele Unite ale Americii, Zona Orientului Mijlociu, Rusia şi alte state membre CSI (Azerbaijan, Georgia, Moldova), Asia, Africa.

Antibiotice in semestrul I 2014
– locul 5 in topul producatorilor de medicamente generice fara prescriptie medicala din Romania, inregistrand o creştere cu 5% a cotei de piata in trimestrul II (6,4% ) fata de trimestrul I (6,1%);
– locul 12 in piata farmaceutica, cu o cota de piata la trimestrul II de 2,58%, in creştere cu 4,5%  fata de trimestrul I, cand a fost de 2,47%;
– venituri din vanzari in creştere cu 6% comparativ cu semestrul I 2013;
– profit brut in creştere cu 19% comparativ cu semestru I 2013;
– profit din exploatare in creştere cu 23% comparativ cu semestru I 2013.

Vezi toate noutatile ▸