Antibiotice lansează primul raport non-financiar 2017


„Împreună pentru o viață mai bună” este conceptul prin care Antibiotice SA lansează primul său raport non-financiar aferent perioadei 1 ianuarie – 31 decembrie 2017.
Documentul reprezintă un demers de transparență și răspunde prevederilor OMFP 1938/2016 incluzând date relevante care contribuie la înțelegerea performanțelor non-financiare în domeniile economic, social și de mediu ale companiei.

Totodată, Antibiotice SA a decis să se alinieze și practicilor internaționale în domeniul sustenabilității, utilizând ca sistem de referință în acest raport, standardele Global Reporting Initiative (GRI), cele mai recunoscute standarde de raportare privind sustenabilitatea la nivel internațional.

Raportul conține cele mai importante acțiuni și măsuri pe care Antibiotice SA le-a adoptat și implementat în decursul anului 2017, care reflectă importanța acordată satisfacției stakeholderilor, sănătății și securității angajaților, grijii față de comunitate și preocupării pentru mediul înconjurător.

Documentul conține o serie de teme de impact pe domeniul economic, social și mediu pe care compania le-a identificat în urma procesului de consultare a celor mai relevanți stakeholderi ai săi pentru a surprinde cât mai bine așteptările și nevoile acestora.

„Elaborarea primului nostru raport non-financiar este un prilej de a expune principiile care ne ghidează activitatea și care sunt fundamental ancorate în binele comun, al tuturor celor ce sunt impactați de ceea ce facem. Pentru noi, sustenabilitatea în afaceri înseamnă în același timp etică și transparenţă în relaţia cu toţi stakeholderii companiei. Dorim să ne dezvoltăm în continuare, să producem valoare în comunitate, iar impactul activității noastre să fie unul eminamente pozitiv”, a declarat ec. Ioan Nani, Director General Antibiotice SA

Principalele rezultate în 2017

  • 337,6 milioane lei, cifra de afaceri netă
  • 35,3 milioane lei, profit brut
  • 74,4 milioane lei, contribuţii la bugetul consolidat de stat și bugetul local
  • 1.420, număr mediu de angajaţi
  • Zero produse aflate pe lista de alertă FDA și EMA
  • Zero incidente de corupţie
  • 45% achiziţii de la furnizori din România
  • 54,8% dintre angajaţi sunt femei
  • Jumătate din echipa de management este alcătuită din femei
  • Zero studii clinice de bioechivalenţă încheiate prematur din motive de siguranţă a voluntarilor
  • 60% – rată de reciclare/valorificare a ambalajelor introduse pe piaţă
  • Zero incidente de mediu

Echipa de management a companiei Antibiotice SA dorește să mulţumească pe această cale tuturor persoanelor din interiorul și din afara companiei care și-au adus aportul în realizarea acestui raport. Fără contribuţia lor substanţială, efortul nostru nu ar fi fost complet. Le mulţumim, în același timp, tuturor angajaţilor companiei Antibiotice, implicaţi cu știinţă și suflet în producţia de medicamente.

 

Vizualizati raportul non-financiar in format pdf apasand pe Coperta acestuia.

 

 

Vezi toate noutatile ▸