Fiecare dintre noi poate salva o viață!

100 de angajați ai companiei Antibiotice au fost instruiți să acorde primul ajutor

100 de angajați ai Antibiotice au participat marți, 16 octombrie 2018, la cursuri de prim ajutor organizate de companie în parteneriat cu UPU-SMURD Iași și Disciplina Medicină de Urgență din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” Iași. Desfășurat în contextul Zilei Mondiale de Prevenire a Stopului Cardiac, sub sloganul „Fiecare dintre noi poate salva o viață!”, evenimentul vizează promovarea măsurilor de prim ajutor de bază în rândul salariaților companiei Antibiotice dar și responsabilizarea acestora în situații de urgență pentru a veni în sprijinul semenilor.    „Vă mulțumesc pentru oportunitatea ca împreună cu echipa mea să realizăm acest curs în rândul angajaților Antibiotice. Fac parte din board-ul Societății Europene de Medicină de Urgență și a Consiliului European de Resuscitare și consider că în România astfel de cursuri ar trebui să le facem în fiecare zi, pentru toata lumea. Am început cu elevii din licee și am continuat cu studenții mediciniști, astfel ca toți absolvenții de medicină știu resuscitare. Totodată, organizăm cursuri de prim ajutor și pentru angajații unor instituții importante așa cum astăzi suntem la Antibiotice.”, a declarat prof dr. Diana Cimpoesu, șeful SMURD Iași.

Cursul susținut de o echipă formată din trei medici de urgență din cadrul SMURD Iași a constat în prezentarea teoretică și practică a noțiunilor de prim ajutor. Tot ieri au fost distribuite tuturor salariaților companiei pliante cu informații importante legate de măsurile de prim ajutor.

„Ziua Mondială de Prevenire a Stopului Cardiac promovează manevre simple de prim ajutor care pot fi învățate de către oricine și care pot face diferența dintre viață și moarte. Prima noastră motivație este ca angajații noștri să se simtă în siguranță, atât la locul de muncă cât și în afara orelor de program, și în acest context instruirea pentru a acorda primul ajutor este un demers firesc.

Marcăm de Ziua Mondială a Repornirii Inimii începutul unei acțiuni de mai lungă durată, realizată în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie, Disciplina Medicină de Urgență și Unitatea Primire Urgente -SMURD Iași prin care angajații Antibiotice vor fi instruiți să acorde primul ajutor în cazul unui stop cardiac – și ne bucurăm de interesul angajaților pentru aceste cursuri.”, a declarat Dr. Mihaela Moșneguțu, Director Medical Antibiotice.

Vezi toate noutatile ▸