2010 – 2011

2010 – 2011

Antibiotice obține autorizare FDA pentru fluxul de fabricație a penicilinelor sub formă de pulberi injectabile și livrează primele medicamente finite pe piața SUA unde era prezentă doar cu substanța activă Nistatină.

Pornind de la orientarea spre cunoaștere, compania demarează proiectul „Școala de vară a+”, destinat dezvoltării profesionale a propriilor angajați, cât și atragerii de viitori specialiști în domeniile cercetării, controlului calității și producției de medicamente.

Compania își continuă investițiile în tehnologia de fabricație (crește capacitatea de obținere a formelor solide orale comprimate), cât și în domeniul cercetării, finalizând investiția într-un Centru modern de Cercetare – Dezvoltare care-i permite creșterea ritmului de înnoire a produselor din portofoliu. Totodată, compania lansează în piață primele medicamente destinate afecțiunilor Sistemului Nervos Central.

Antibiotice a ajuns în stadiul în care dispune de know-how, capacități de cercetare, dezvoltare și inovare care îi permit să relaționeze, la un înalt nivel, cu parteneri importanți de pe tot globul. (….) În noul context de după criză, Antibiotice va trebui să renască mai puternică și pregatită să răspundă provocărilor noii realități.

(Raport Anual 2010, cap. Mesajul Președintelui CA, ec. Ioan Nani)

Vezi toate noutatile ▸